Ingineria Informației (INF)


Programul de studiu Ingineria Informației (INF) asigură absolvenţilor competenţele adecvate cu necesităţile calificărilor actuale şi o pregătire ştiinţifică şi tehnică modernă, de calitate şi competitivă, care să le permită angajarea rapidă după absolvire. Pregătirea fundamentală în domeniu este asigurată prin discipline precum: Structuri de date şi algoritmi, Programarea obiect-orientata, Semnale şi sisteme, Decizie şi estimare în prelucrarea informaţiei, Analiza şi sinteza circuitelor, Prelucrarea digitală a semnalelor, Circuite integrate digitale, Arhitectura microprocesoarelor.

Specializarea în programul Ingineria Informației se realizează în semestrele 6-8, prin discipline ca Tehnologii de programare în Internet, Sisteme de Operare, Inginerie Software, Proiectarea bazelor de date, Recunoaşterea formelor şi inteligenţă artificială, Prelucrarea imaginilor, Analiza imaginilor, Inteligenţă computaţională integrată, Tehnici de optimizare în programare, Calcul paralel, Programare distribuită, Sisteme de comunicaţii hibride, Arhitectura sistemelor de calcul, Sisteme de operare.

Obiectivele programului de studii, relative la calificarea pe care o vor obţine absolvenţii acestui program, constau dobândirea cunoştinţelor şi abilităţilor privind:

  • pregătirea tehnică generală adecvată unui inginer, incluzând cunoştinţe de bază din domeniile matematică, fizică, electrotehnică, chimie;
  • cunoştinţe de bază în domeniul dispozitivelor şi a circuitelor electronice, a circuitelor integrate lineare şi digitale,;
  • inţelegerea şi utilizarea conceptelor fundamentale din domeniul comunicaţiilor şi transmisiunii informaţiei;
  • cunoştinţe privind structura, caracteristicile şi proiectarea sistemelor de prelucrare a informaţiilor, cu sau fara contrangeri de timp real;
  • cunoştinţe privind structura si functionarea microprocesoarelor, a memoriilor, a echipamentelor periferice din tehnica de calcul, hardware si software;
  • insuşirea conceptelor, a principiilor şi metodelor de proiectare, realizare şi testare a sistemelor de calcul locale si in retele de calculatoare, hardware si software;
  • asigurarea de abilităţi de dezvoltare software, folosind diferite limbaje, standarde şi instrumente de analiza, modelare, proiectare, verificare, optimizare, in aplicatii locale sau distribuite in Internet;
  • asigurarea de abilităţi de dezvoltare de solutii fundamentate stiintific, de algoritmi elaborati de procesare de structuri de date complexe – imagini/voce/etc.

Obiectivele specifice ale programului de studii Ingineria Informației în domeniul de studii Calculatoare și Ingineria Informației (CTI) urmăresc dezvoltarea abilităţilor necesare dobândirii următoarelor competenţe profesionale şi transversale:

Competenţe profesionale:

C1. Operarea cu fundamente ştiinţifice, inginereşti şi ale informaticii;

C2. Proiectarea componentelor hardware, software şi de comunicaţii;

C3. Soluţionarea problemelor folosind instrumentele ştiinţei şi ingineriei calculatoarelor;

C4. Utilizarea tehnologiilor şi mediilor de programare ;

C5. Utilizarea elementelor fundamentale referitoare la dispozitivele, circuitele şi instrumentaţia electronică;

C6. Aplicarea, în situaţii tipice, a metodelor de bază de achiziţie şi prelucrare ale semnalelor.

Competenţe transversale:

CT1. Comportarea onorabilă, responsabilă, etică, în spiritul legii pentru a asigura reputaţia profesiei;

CT2. Identificarea, descrierea şi derularea proceselor din managementul proiectelor, cu preluarea diferitelor roluri în echipă şi descrierea clară şi concisă, verbal şi în scris, a rezultatelor din domeniul de activitate;

CT3. Demonstrarea spiritului de iniţiativă şi acţiune pentru actualizarea cunoştinţelor profesionale, economice şi de cultură organizaţională.